(Material prezentat in cadrul evenimentului “Reinventing online media“)
Cum exista destule creiere care mai si gandesc, acum vreo 5 ani o publicatie lunara despre jurnalismul online (The Digital Journalist, cata imaginatie!) era printre primele care titra doua mari adevaruri:
- -Unu, ca ziarele vor fi nevoite sa migreze in spatiul online si…
- -B-mic, ca elementul cheie al supravietuirii lor avea sa fie video-ul.
Asta era acum cam cinci ani, in conditiile in care primele video ROMANESTI puse pe net de care stiu dateaza din 2006 si sunt ale mele. (or mai fi si altele, nu vreau sa intru intr-o polemica
Ca oamenii au avut dreptate, va dau doar doua argumente:
-conform comScore, a o firma de varf de masuratori pe web, in luna februarie 2008 utilizatorii de net au vizionat 10 miliarde de filmulete. Adica zece mii de milioane, bomba fiind ca se vizionasera cu 66% mai multe filmulete decat cu un an inainte.
Deci video este imbatabil ca mediu de transmitere a informatiei.
-al doilea argument este studiul de anul trecut al The Bivings Group efectuat asupra ziarelor din Top 100 din SUA. Bazat pe datele Biroului de Audit al Tirajelor, el arata ca dintre primele 100 de ziare mari din State, 92% ofereau video. Bomboana pe coliva era nu ca practic toate dadeau video, ci ca in ultimul an numarul lor crescuse cu 31%. Asta da rata de crestere, aratand ce repede se adapteaza americanii.
Uau! Asta da reinventare.
Dar noi vorbim aici de Statele Unite. La noi, la Romanica, lucrurile sunt ceva mai in urma, asa cum era de steptat. Da, e adevarat, marile cotidiane au si editii online. La fel se intampla cu radiourile, cu televiziunile. La capitolul video insa… lucrurile nu mai sunt asa optimiste. Suntem la inceput.
Mereu am zis ca, la fel ca la oameni, si la patrunderea video-ului in media online exista niste asanumite boli ale copilariei, niste greseli pe care le facem toti inainte de a invata cum e corect, niste greseli pe care, in cei 3 ani de videografie si in cei aproape 20 de ani de televiziune, le-am facut si eu cu o seninatate de-mi dau si acum lacrimile.
Cu intelepciunea de acum vi le semnalez, in speranta sa foloseasca cuiva.
1. Video este un mestesug de echipa si nu se face cu incepatori. Chiar si un video de un minut pentru web cere o gramada de timp. El nu implica numai un personaj ci si operatori, editori, producatori web, sunetist sau iluminist, oameni care nu devin profesionisti peste noapte. Iar o singura veriga a lantului care cedeaza… rupe tot.
Nu-i asa ca vi se pare ca spun o banalitate crasa de vi se sterpezesc dintii? Ei bine, am vazut de prea multe ori scena in care beneficiarul intreaba “da de ce trebuie asa multi oameni, ca poate filma si fotograful nostru, ca d-aia stie sa faca cadre, ba chiar poate si monta ca are el un program acasa si se si pricepe cu calculatoru!”
Si uite-asa e netul plin de materiale care fie se aud prost, fie imaginea nu era stabila sau calara… v-ati ciocnit de ele. Banuiesc ca dupa cateva cadre ati intrerupt vizionarea.
2. Nu suntem televiziune. Pare o parafraza la “intelepciunea basesciana” dar habar n-aveti ce ignorat este acest adevar. Stirile de televiziune au 45 de secunde si trec ca un fulger “hai repede ca tre’ sa mai intre si publicitatea!”. Ba, daca mai apre si un Breaking news, deja cele mai putin importante stiri ies din desfasurator. Iar cele care scapa si se emit….PUF! dispar imediat in cosmos.
Daca nu ai fost in fata televizorului la momentul emisiei, atent sa-l prinzi… materialul… s-a dus!
Produsul de televiziune este cel mai volatil material, rareori il mai dai in reluare in alta zi. Tocmai de aceea e si mai putin mai… usurel.
Un produs pentru site insa dureaza pana la 3 minute (optim pentru consumatorul de net) dar poate avea si 10 minute, poate deveni un serial. Ideea e ca dureaza atata timp cat te poate tine legat de ecran. Ori, daca e alta durata… si abordarea si realizarea sunt altele. Mai ales ca un astfel de video, ehei, ramane in ciberspatiu, poate fi vizionat si pesta 10 ani, poate fi rasucit mereu pe toate partile…
E intr-un fel de… reluare perpetua.
Pana si atentia acordata de spectator e alta. Daca alegi sa te uiti la un material video pe un ecran aflat la 50 de cm distanta de tine, esti mult mai implicat si atent decat in cazul televizorului. Nu-ti trece nimeni prin fata iar daca iti iei o bere de la bucatarie pui STOP. Videoul de net nu este o televiziune cu emisia careia trebuie sa te sincronizezi. Mai degraba este un cinematograf personal unde alegi tu ce si cand vrei sa vezi si caruia ii acorzi toatat atentia.
Tot asa, o reactie comuna a ziarelor care detin si posturi tv este ca se pot lua ca atare materialele de la stirile tv si pune pe situl ziarului (cam asta face CBS-ul) numai ca nu situl ziarului are de castigat ci cel al postului TV, catre care se duc toti vizitatorii care vor video de acest gen. Daca vreau video de televiziune, ma duc pe situl TV.
Nu merge!
Un video de site de ziar trebuie sa fie mai elaborat, sa reprezinte imaginea editoriala a ziarului, sa fie mai complex caci altfel, neputand concura cu televiziunile la capitolul cantitate de video creata, vizitatorii se vor duce… tot pe siturile televiziunilor.
Si mai e problema calitatii. Stirile de televiziune exista de multa vreme, majoritatea dintre noi nu stim sa fi prins o vreme in care ele nu existau. Toti suntem specialisti in consumul de televiziune. Avem cultura televiziunii. Dac vrem stiri de televiziune ne uitam la televizor si pe siturile televiziunilor. Daca vreun mijloc de comunicare in masa (inclusiv televiziunea, atentie!) vrea sa se reinventeze online, trebuie sa vina cu altceva. Nu cu editorialistul sef citindu-si articolul de ziar, caci asta nu aduce nimic nou.
Lectia, in final este foarte clara:
Nu face video pentru net daca n-ai nimic interesant de aratat si, mai ales, nu concura cu televiziunea decat daca poti face ceva ce ei fie nu pot, fie n-au chef.